Profilul unui agent

 

 

Interesul pentru lumea spionajului din ultimul sfert de secol, aduce în prim plan elementul cel mai important de cunoscut și acela este profilul psihoprofesional al lucrătorului din intelligence. Cum însă cea mai mare parte din atenția publicului a fost îndreptată spre zona de acțiune a intelligence-ului, zona operativă, atunci și în acest material, accentul se va pune pe descrierea spionilor, acei agenți clandestini care au fost subiectul unui anume gen de literatură și al unor filme, unele dintre ele chiar renumite, dar care nu întotdeauna i-au descris așa cum sunt în realitate.

Pentru înțelegerea substratului unui agent, trebuie menționată și rațiunea formării și infiltrării lor în alte state, aceasta fiind în scopul obținerii de informații secrete, influențării anumitor persoane din conducerea unui stat, dintr-o organizație internațională sau dintr-o instituție sau companie ce reprezintă interes, în vederea producerii unor avantaje statului (sau angajatorului privat), dar și pentru dezinformarea inamicilor și stoparea acțiunilor acestora. Pentru a putea fi posibile aceste fapte și a obține rezultate pozitive, este nevoie ca sarcinile, care sunt extrem de riscante, să fie executate de persoane cu anumite aptitudini și abilități, care vor aplica în timpul pregătirii lor, principiul marelui pictor, Picasso, care spunea: „Învață regulile ca un profesionist, ca să le poți încălca, precum un artist”.

Spuneam despre agenți, că nu sunt descriși publicului așa cum sunt ei în realitate, fiindcă adevăratul agent de informații nu este genul care se expune în lumina reflectoarelor și nu duce o viață dezordonată, precum personajele din filmele hollywoodiene. Grandoarea și servituțile acestei meserii obligându-l la o discreție desăvârșită, despuiată de orice romantism.[1] Desigur, există și excepții în care se recurge la romantism sau la infiltrarea într-un mediu în care trebuie să se expună, tocmai de aceea agentul trebuie să aibe și calități de actor.

Într-un interviu[2] acordat de fostul ofițer CIA, Lindsay Moran, aceasta afirma despre serviciul clandestin din care a făcut parte, că acesta caută să recruteze persoane bine motivate, cărora le place să-și asume riscuri, să traiască și în alte state, asimilându-le cu ușurință cultura, deci și adaptabili, care să aibe capacitatea de a învăța limbi străine și să fie sociabili, cea din urmă fiind una dintre cele mai importante caracteristici, care îi permite agentului să afle informații din surse umane și să facă recrutari.

Referitor la asumarea de riscuri și curaj, scriitorul Rudyard Kipling, spunea în nuvela sa de spionaj intitulată „Kim”(1901):

„Din când în când, Dumnezeu dorește nașterea unor oameni... care au în ei o dorință nestăpânită de a pleca în țări străine, riscându-și viețile pentru a descoperi necunoscutul.” 

În ciuda tuturor calităților și capacităților cameleonice - fiind gata oricând să se mute într-0 altă țară, să își schimbe stilul de viață și identitatea, să aibe o viață dublă în ceea ce privește familia și prietenii, aceștia neștiind cu ce se ocupă în realitate – agentul nu este un super-om, un James Bond, ci unul obișnuit, care apelează la inteligență, actorie, modestie și nu la gadgeturi și femei frumoase. Ba mai mult, trebuie să fie o persoană ștearsă, care să nu prezinte interes pentru nimeni, dar să suscite interesul într-o discuție, atunci când trebuie, iar pentru asta trebuie să aibe o cultură generală vastă.

I.C. Smith, un fost agent FBI, amintea într-un interviu de cazul unui agent CIA, Larry Wu-tai Chin, care timp de 30 de ani a lucrat „pentru” chinezi și care „era mereu gata să muncească, întotdeauna plăcut, nu părea niciodată interesat să primească medalii sau felicitări. Se spunea despre el că avea puțină personalitate, ambiție scăzută însă era de încredere și întotdeauna la dispoziție. Și a fost eficient pentru 30 de ani. Acesta este genul de spion care este cel mai eficient.”[3]

Pentru anumiți agenți, apare însă și o problemă, care a ridicat mereu un semn de întrebare chiar și din partea publicului, aceasta este moralitatea.

Despre acest subiect, Desmaretz scria: „Mentalitatea bărbaților și femeilor „din umbră” scapă de sub imperiul anumitor reguli ale societății civile, ale unor convenții morale care nu s-ar putea aplica unor operațiuni clandestine pe care nu e de datoria noastră să le judecăm. Scopul urmărit este nobil, pentru că este vorba de interesul național. Acest obiectiv, suveran prin el însuși, anulează orice constrângere morală sau filozofică, transcede noțiunile de rău și de bine. În fapt, agentul de informații este înainte de toate un pragmatic.”[4]

Cu toate acestea, un alt scriitor, un practician devenit între timp teoretician, Olson M. James, povestea în cartea sa despre cazul unui cuplu tânăr, care lucra la CIA și care la numai o săptămână de la intrarea în prima lor operațiune clandestină, au spus că renunță la tot din simplul motiv că nu pot minți și manipula persoane nevinovate pentru a își atinge scopul, subliniind că în timpul instruirii lor și-au mai arătat nemulțumirea față de lipsa de moralitate, dar li s-a spus că totul va fi bine după ce vor pleca în prima operațiune. [5]

Există deci și cazuri în care agenții au clacat, renunțând la tot din cauza faptului că nu puteau minți sau nu se puteau adapta la viața secretoasă și dublă, fața de familie și prieteni, nu făceau față schimbărilor, stresului, nu puteau lua decizii rapide în condiții de supraveghere ș.a.

Așadar, să ajungi un bun spion nu este deloc ușor, pe lângă pasiune, motivație, seriozitate în timpul unei bune instruiri, trebuie să ai și calități native, care te vor ajuta să faci cu adevărat istorie.

În loc de concluzie, menționez sfatul unui specialist în materie de intelligence, care spunea:

„Dacă sunteți un om calm, educat, cu o bună stăpânire de sine, o judecată practică și o inteligență peste medie, cu rezistență fizică și morală, aveți toate atuurile pentru a deveni un specialist în domeniul informațiilor.”[6]

 

 

AUTOR: S.E. (2013) 

---

[1]   Desmaretz, Gerard (2002), Totul despre spionaj, Editura Polirom, Iași, p. 11.

[2]   Moran, Lindsay (2010), interviu disponibil online la:

    http://www.dailymotion.com/video/xg5rhc_cia-personnel-what-type-of-person-will-the-national-clandestine-service-hire_lifestyle

[3] Smith, I.C. (2009), interviu disponibil online la: http://www.hotnews.ro/stiri-international-6069066-smith-fost-agent-fbi-spionul-perfect-nu-james-bond-vecinul-tacut-modest-alaturi.htm

[4]  Desmaretz, Gerard (2002), Totul despre spionaj, Polirom, Iasi, p. 10.

[5]  Olson, M. James (2006),  Fair Play: The Moral Dilemmas of Spying, Potomac Books, Inc., Virginia, p. 252.

[6]  Andronic, Octavian Stelian (2008), în: 36 de ani în serviciile secrete ale României, Editura Compania, București, p.258.

Contraspionaj: SPION contra SPION

 

 

Dacă privim dinspre perioada Războiului Rece și până astăzi, observăm cât de importantă a fost această activitate de căutare și neutralizare a spionilor și trădătorilor. Cunoaștem cazurile celebre cu spioni și trădători care au fost demascați și pedepsiți, alteori demascați poate prea târziu sau cum s-a întâmplat în ultimii ani, demascați și expulzați.

Diferența dintre perioada Războiului Rece și cea a cărei contemporani suntem, constă în modificarea ponderii dintre puzzle-uri și mistere [1], aceasta fiind o consecință a amplorii spionajului din ultimele decenii și a informațiilor secrete, care au devenit astăzi un bun perisabil, ce au făcut ca și activitatea contraspionajului să crească în intensitate și să se adapteze, pentru a face față unui nou model de joc, care se desfășoară mult mai rapid din cauza dezvoltării tehnologiei informației și a comunicațiilor.

În ciuda apariției unor numeroase publicații din sfera intelligence-ului, puține sunt cele care se dedică subiectului contraspionaj, așa cum se întâmplă în cazul celorlalte ramuri ale intelligence-ului, existând așadar, prea puține resurse disponibile din care ne putem forma o imagine despre ce înseamnă contraspionajul, a cărui activitate discretă a făcut ca succesul său să rămână de cele mai multe ori necunoscut publicului, iar în materie de prevenire, chiar imposibil de cuantificat.

 În linii mari, contraspionajul urmărește înțelegerea modului în care acționează un serviciu secret concurent în vederea contracarării și combaterii acțiunilor lui și a culegerii de informații în scopuri proprii[2] (explicație aplicabilă și în mediul privat). De asemenea, nu trebuie să uităm că ţinta principală a unei activităţi de spionaj este persoana care, prin statut şi atribuţii profesionale, are acces la informaţiile de interes (de ordin politico-militar, tehnologic sau economic) pentru o entitate străină.[3]

James Olson, un fost ofițer de intelligence, făcea afirmații interesante legate de eșecurile contraspionajului din trecut, cauzate într-o mare măsură nu de lipsa informațiilor sau de înțelegere a unui caz, ci din cauza disputelor dintre agențiile de intelligence americane:

                 „De-a lungul anilor, obstrucţiile şi sabotajele dintre agenţii, probabil au produs mai mult rău contraspionajului american, decât chiar inamicii noştri. Îmi amintesc când cei de la CIA şi FBI nici nu-şi vorbeau - şi ambele dispreţuiau serviciile secrete militare. Nu este de mirare că activitatea de contraspionaj și contrainformații semăna cu o scenă de măcel şi că unii spioni incredibil de periculoşi au rămas mult timp nedepistaţi.”[4]

Așadar, activitatea celor de la contraspionaj este deosebit de provocatoare, complexă și solicitantă, necesitând mult timp finalizarea unei anchete (oricum îngreunată de abilitățiile spionului care se află sub supraveghere). Cu toate acestea, contraspionajul are la dispoziție o multitudine de tehnici care le vin în ajutor: ascultarea convorbirilor telefonice, sustragerea temporară a documentelor pentru a le copia, supravegherea permanentă, folosirea capcanelor, infiltrarea și/sau recrutarea unor persoane din anturajul celui vizat ș.a.

Dar și spionul este instruit să evite propria monitorizare, să folosească tehnicile „predare-fulger”, căsuța poștală impersonală pentru a ascunde identitatea persoanelor cu care ia legatura, în plus, dacă observă filajul, poate anula orice întalnire planificată, pentru a evita punerea în pericol a sursei sale.[5] Sursa fiind aceea persoană care are acces la informații prețioase și care le va oferi fie pentru bani, din ideologie, ego sau din constrângere.[6]

Din aceste motive, prinderea unui spion advers capătă aspectul unui adevarat război al inteligențelor, în care „manipularea și dezinformarea, cu HUMINT în rol principal, respectă adesea fidel formula propusă în registrul comic de Peter Ustinov, în piesa Romanoff și Julieta:

Generalul către ambasadorul american: Apropo, ei știu codul vostru.

Ambasadorul american: Știm că știu codul. În mod evident, le dăm numai acele lucruri pe care dorim ca ei să le știe.

(mai târziu) Generalul către ambasadorul sovietic: Apropo, ei știu că știți codul lor.

Ambasadorul sovietic: Știm de ceva timp că știu că știm codul.

(și mai târziu) Generalul către ambasadorul american: Ei știu că știți că știu.

Ambasadorul american: Ești sigur?

Generalul: Vreți să spuneți că nu știați?” [7]

 

Orice formă ar lua, contraspionajul este o activitate care necesită pricepere și foarte mare răbdare, ținând cont și de faptul că o persoană suspectată că este spion sau agent dublu, ulterior se poate dovedi a fi cât se poate de loială[8]. Însă, dacă se întâmplă să fie depistat, contraspionajul trebuie să aleagă ce dorește să facă mai departe în privința lui, existând cazuri în care sunt monitorizați în continuare, atât pentru identificarea celorlalți membrii ai rețelei, fie ei doar simplii colaboratori, cât mai ales pentru supravegherea acțiunilor desfășurate, plecând de la premisa că este mai ușor să urmărești un inamic cunoscut, decât un altul nou și necunoscut.

Așadar, spionajul și contraspionajul, este un fel de „joc” de-a hoții și vardiștii, în care primii trebuie să acționeze pe teren primejdios fără a fi reperați și prinși, iar cei din urmă trebuie să se ascundă, să supravegheze, să spioneze, să asculte, să consulte fișierele.”[9]

Într-o lume globalizată ca aceasta, în care cazurile de spionaj sunt atât de des mediatizate și care au cuprins întreaga arie de domenii, este vital pentru un stat si o companie să aibe și vânători de spioni, gata oricând să intervină pentru protejarea intereselor naționale sau ale angajatorului privat.

 

AUTOR: S.E.  (2013)

 

---

[1]     Coldea, Florian, Contraspionajul secolului XXI. Perspective și transformări  în Maior, George Cristian (2010), Un război al minții. Intelligence, servicii de informații și cunoaștere strategică în secolul XXI, Editura Rao, București, p.169;

[2]   Shulsky, Abram; Schmitt, Garry (2008), Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete, Editura Polirom, Iași, p. 172;

[3]     Disponibil online la:  http://www.sri.ro/contraspionaj.html

[4]    Olson M. James (2007), The Ten Commandments of Counterintelligence, disponibil online la: https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/fall_winter_2001/article08.html;

[5]       Idem 2, p. 173;

[6] Counterintelligence: Threats and Vulnerabilities (2010), disponibil online la: http://www.fbi.gov/news/podcasts/thisweek/counterintelligence-threats-and-vulnerabilities.mp3/view;

[7]       Idem 1, p. 188;

[8]      Blake, Spencer (2008), Cartea spionilor – O enciclopedie a spionajului, Editura Egmont, București, p.19;

[9]  Desmaretz, Gerard (2002), Totul despre spionaj, Editura Polirom, Iasi, p. 9

Elemente de securitate societală

Dacă o comunitate umană este supusă sistematic unor programe violente, agresiuni a unei părţi mass-media (cu filme, emisiuni care nu cultivă marile valori universale), când instituţiile statului sunt excesiv politizate, când dispare coeziunea socială, solidaritatea umană, când gradul de sărăcie creşte iar inechităţile şi nedreptăţile sociale iau amploare, când educaţia nu mai reprezintă o prioritate naţională reală, atunci acea comunitate (poate fi vorba şi de o comunitate naţională) începe să aibă trăsături periculos de negative în consonanţă cu manifestările proceselor şi fenomenelor sociale amintite mai sus. Şi-atunci reprezentanţii acestui tip de comunitate locală vor hotărâ regulile jocului „democratic”, izolând grupurile profesioniste, morale ce devin din ce în ce mai restrânse, fiind monitorizate de anumite instituţii de control social transformate în vectori instituționali la dispoziţia „reprezentanţilor poporului”. 

 (Adrian Ibiş, Intelligence. Studii de securitate, Pansofia, Bucureşti, 2012, pp. 8 - 13). 

https://www.dropbox.com/s/11sc30aix1ads22/Intelligence.Studii%20de%20securitate.2012%20lucru.pdf